Fashionable cyclists from Brașov

The community of cyclists from Braşov gathers at the SkirtBike Braşov 2019 parade

Imaginează-ți cum ar fi să poți să mergi oriunde în Brașov cu bicicleta, să o parchezi și să o lași acolo fără grijă cât timp tu rezolvi ce ai de rezolvat sau stai la o poveste cu prietena ta cea mai bună în cafeneaua voastră preferată.

Sunt atâtea drumuri de zi cu zi pe care ai putea să le faci rapid și plăcut cu bicicleta, în loc să stai blocată în mașină, în trafic. Dar ai nevoie de locuri în care să-ți parchezi liniștită bicicleta. Pentru asta pedalează comunitatea biciclistelor cu ocazia paradei SkirtBike Brașov 2019. Anul acesta, parada are ca scop crearea unor spații fain amenajate în care să-ți poți lăsa bicicleta în siguranță, în zonele de maxim interes din Brașov.

Chiar dacă mersul pe bicicletă aduce multe beneficii fizice și la nivel de stare de spirit, SkirtBike nu este doar despre a pedala și a duce un stil de viață sănătos. SkirtBike este în primul rând o comunitate de doamne și domnișoare care își doresc să contribuie la crearea unui oraș mai verde, mai sănătos, cu mai puține mașini. Și o fac cu stil și feminitate.

Te așteptăm sâmbătă, pe 27 iulie, la Coresi Business Campus unde va poposi parada SkirtBike. Vei vedea multe doamne și domnișoare aranjate, pe biciclete la fel de aranjate, vei avea parte de un picnic party, vei cunoaște multe femei puternice și vei putea câștiga și premii. Vino să le încurajezi pe doamnele și domnișoarele care participă la paradă sau alătură-te și tu plimbării pe bicicletă prin Brașov.

SkirtBike este singurul eveniment ciclist din România adresat femeilor pasionate de mișcare, stil de viață sănătos, libertate de deplasare pe bicicletă, ajuns la ediția a 10-a. În 2019, evenimentul are loc în 19 orașe: Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brașov, București, Craiova, Constanța, Deva, Drobeta Turnu Severin, Galați, Hunedoara, Iași, Miercurea-Ciuc, Oradea, Sighetul Marmației, Suceava, Târgu Mureș.

SkirtBike Brașov este cea mai colorată paradă a biciclistelor brașovene implicate în comunitatea de bicicliști, aflată într-o continuă dezvoltare, vibrând pozitiv și prietenos. Be Proud to Ride like a Girl!